Românii vor mașini electrice: ce arată datele Volvo

de: Andrei Tilimpea
14 01. 2022

Volvo a livrat în 2021 în România 1.006 autoturisme, în creștere cu 37% față de 2020.

Cele peste 1.000 de unități Volvo livrate în 2021 în România reprezintă un nou record de vânzări.

În plus, creșterea cu 37% a vânzărilor pe piața din România a fost susținută decisiv de gama Volvo Recharge. În 2021, o treime dintre mașinile Volvo vândute la noi au motorizare plug-in hybrid, în creștere cu 50% față de 2020.

Astfel, ponderea de 94% a modelelor Volvo electrificate, PHEV și MHEV, din totalul vânzărilor este un record, conform EIT – Forum Auto, importatorul Volvo Cars.

Cele mai vândute modele ale mărcii rămân SUV-urile. În acord cu trendul global, XC60 rămâne cel mai bine vândut model Volvo, cu 377 mașini vândute în 2021, rezultatul unei creșteri cu 61% față de anul 2020. Al doilea cel mai vândut model este Volvo XC40 cu 249 unități, iar pe locul trei se află XC90 cu 248 unități.

Un brand premium

Conform importatorului Volvo Cars, „cu o cotă de piață mai mare decât cea raportată în anul 2020, conform datelor analizate la finele anului 2021, Volvo deține peste 10% din piața auto premium din România, strategia de dezvoltare vizând menținerea aceluiași trend pozitiv și în 2022”.

Anul 2021 a fost și anul extinderii rețelei de dealeri autorizați Volvo Cars din România, trei noi parteneri – Simode Impex Craiova, Autoworld Cluj-Napoca și Cybernet Autocenter Bacău – alăturându-se mărcii și demarând operațiunile de vânzări și service.

„Strategia de dezvoltare a rețelei de dealeri este esențială pentru business-ul nostru pentru că ne dorim să fim aproape de clienții noștri. În ultimii trei ani am dublat numărul de dealeri autorizați Volvo care pot derula operațiuni de vânzări și service, astăzi având opt parteneri care acoperă toate regiunile importante ale țării”, a declarat Cristina Stoian, Sales & Network Development Manager, EIT – Forum Auto.

În România, Volvo Cars este reprezentat de grupul Euro Inter Trade. Înființat în 1990, acesta distribuie autoturismele prin sucursala Forum Auto care are peste 20 de ani de experiența pe piața locală.